- alergá
- vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgã; conj. prez. 3 sg. şi pl. alérge
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
alergá
Look at other dictionaries:
alerga — ALERGÁ alérg, vb. I. intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a l ajunge, a l prinde. ♦ tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într o direcţie sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de… … Dicționar Român
alergare — ALERGÁRE, alergări, s.f. Acţiunea de a alerga; alergătură. ♦ (Mai ales la pl.) Probă atletică de fugă pe anumite distanţe. ♦ Cursă de cai. – v. alerga. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ALERGÁRE s. 1. cursă, (reg.) încurare, (înv … Dicționar Român
fugi — FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul fugi.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au fugi de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v.… … Dicționar Român
galopa — GALOPÁ, galopez, vb. I. intranz. (Despre cai) A alerga în galop; (despre oameni) a călări un cal care aleargă în galop. ♦ (Despre motoare) A funcţiona neuniform, cu variaţii mari (şi bruşte) ale vitezei. – Din fr. galoper. Trimis de gall,… … Dicționar Român
alergător — ALERGĂTÓR, OÁRE, alergători, oare, adj., subst. I. adj. Care aleargă. ♢ Piatră alergătoare (şi substantivat, f.) = piatra de moară care se învârteşte spre a măcina boabele. Păsări alergătoare (şi substantivat, f.) = păsări din ţările calde, având … Dicționar Român
alergătură — ALERGĂTÚRĂ, alergături, s.f. Alergare. ♢ expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanţă. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du te vino. ♢ expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuinţat la… … Dicționar Român
cure — CÚRE vb. III v. curge. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 CÚRE vb. v. alerga, curge, fugi, goni. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime cúre vb. III (înv.) 1. a alerga, a … Dicționar Român
fugire — FUGÍ, fug, vb. IV. intranz. 1. A se deplasa cu paşi repezi, a se mişca iute într o direcţie, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ♢ expr. A i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva îşi pierde echilibrul şi este gata să cadă… … Dicționar Român
fugări — FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ refl. recipr. (Despre două sau mai multe fiinţe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. ări. Trimis de zaraza joe, 13.09.2007. Sursa: DEX … Dicționar Român
goni — GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ♢ refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦… … Dicționar Român
